Dr. Silvana Thering a absolvit Facultatea de Medicină Stomatologică, Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara, România în 2010. Până în 2017 a fost asistent universitar la Catedra de Reabilitare Orală și Urgențe în Medicina Dentară – UMFT. Din 2019, locuiește și lucrează în Münster, Germania.
Este medic specialist în protetică dentară și doctor în științe medicale în domeniul diagnosticului minim invaziv. Practica privată este axată pe reabilitări estetice și funcționale complexe pe dinți și implante, folosind atât metodele protetice convenționale, cât și inovatoare, concentrându-se mai ales pe proceduri minim invazive.
A contribuit cu diverse articole și capitole de carte în publicații internaționale în domeniul stomatologiei restaurative și al diagnosticului oral minim/neinvaziv. Susține prelegeri în domeniul proteticii dentare, proteticii pe implanturi și a diagnosticului oral minim/neinvaziv.
Este membru activ în: Deutsche Gesellschaft für Ästhetische Zahnmedizin e.V. (DGÄZ); Deutsche Gesellschaft für Zahn-, Mund- und Kieferheilkunde (DGZMK).
Dr. Silvana Thering este lector in platforma educațională Learning by Doing, înființată în 2014, dedicata medicilor dentisti ce doresc sa se specializeze în anumite domenii.
ASOCIATIA TIMISOARA DENTAL STUDENTS ASSOCIATION, CUI 22092498, Str. Miorita 2, Timisoara | realizat de DowMedia